O dată ce ai învățat să înoți, după o vreme ai impresia că labele picioarelor ți s-au lățit, iar între degetele de la mâini simți pelicula de apă ca o membrană. Asta după vreo 5 ani, mai mult sau mai puțin, în funcție de cât de repede înțelegi apa.
La nivel astronomic sau evolutiv, cum doriți, această perioadă, matematic vorbind, nici nu există.
Insistând cu înotul vreo câteva milioane de ani, funcție de stilul adoptat, informația codului genetic va genera labe lățite și membrane între degete sau mai cine știe ce conformații utile înotului. Câteva dintre aceste rezultate le putem vedea în jurul nostru.
Asta înseamnă că materialul genetic face un schimb continuu de informație cu mediul înconjurător și produce transformările necesare.
Materialul genetic e tocmai ce îi zice numele, adică materie. Materia are propriile ei informații, dar combinația generatoare de viață pare a fi ceva mai mult. Ca și cum un programator ar fi inserat informație suplimentară în materie, rezultând în acest fel viața.
Așa că marele programator pare a fi o Inteligență Universală care își trimite sondele înzestrate cu viață pentru a-i raporta situația de la fața locului.
Această raportare creează o imagine proprie acestei Inteligențe. E ca și cum aceasta s-ar privi în oglindă.
Iar noi, pământenii, ca forme de viață care pot avea pretenția că știu ce se dorește de la ele, ar trebui să-i raportăm acestei Inteligențe că aici, pe această planetă, totul e minunat.
Adică s-ar potrivi mesajul:
E VIAȚĂ! E BINE!